Turda

Existenta masivului de sare si exploatarile acestei bogatii de-a lungul mai multor secole au creat in partea nord-estica a municipiului, la cca. 2 km de centrul acestuia, un peisaj specific. este vorba de microdepresiunea salina Baile Sarate. Exploatarea sarii, procesele de carstificare a masivului de sare precum si alunecarile de teren au favorizat formarea a numeroase lacuri, aflate in diferite stadii de evolutie. Unele lacuri, indeosebi cele antroposaline situate pe locul unor foste ocne de sare, sunt folosite de catre populatie in scopuri terapeutice sau pentru agrement. Concentratia salina a lacurilor este diferita. Continutul ridicat de sare si alte elemente le confera acestora proprietati terapeutice deosebite. Din acest punct de vedere cel mai mare interes il prezinta Lacul Roman, pe care a fost amenajat strandul municipiului, lacul Tarzan precum si salba de lacuri de pe Valea Sarata, la vestul microdepresiunii Baile Sarate, zona cunoscuta sub numele de Durgau. Apele acestor lacuri, cloro-sodice, bicarbonatate, calcice, magneziene sunt indicate pentru afectiuni ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic precum si pentru afectiuni ginecologice. Un alt factor terapeutic deosebit al zonei este reprezentat de slicul mineralizat (namol). Acest namol de turba se afla la o adancime de 0,5-1 m sub stratul de aluviuni si este utilizat in scopuri terapeutice sub forma de unctiuni urmate de helioterapie, intr-un mod neorganizat, sau sub forma de impachetari in cadrul bazei de tratament balnear. Cel mai frecvent loc de agrement din aceasta zona este strandul care atrage in fiecare sezon estival un mare numar de localnici, dar si din Cluj si Campia Turzii. Forma actuala a strandului dateaza din anii 1952-1953 cand lacul a fost betonat si compartimentat in patru zone de adancime.

COMPLEXUL BALNEAR BAILE SARATE

Spre deosebire de celelalte componente ale zonei de agrement -Baile Sarate- a caror functionare este sezoniera, Complexul Balnear functioneaza pe toata perioada anului. Acesta cuprinde un hotel si o baza de tratament balnear. Baza de tratament ofera o gama larga de proceduri de tratament balnear pentru afectiuni reumatismale, ginecologice, si respiratorii cum sunt: baile sarate, baile galvanice, sauna, impachetarile cu namol si parafina, masaje precum si gimnastica terapeutica. Baza dispune de cabinete bine dotate si de un personal medical si mediu sanitar specializat. Zona Baile Sarate este cunoscuta ca microstatiune balneara din anul 1837. Primele amenajari de amploare au fost realizate in perioada interbelica.

Informatiile si imagini preluate de pe primariaturda.ro

Cel mai important monument istorico - arheologic al Potaissei este castrul legiunii a V-a Macedonica, de pe platoul Dealul Cetatii. Ruinele sale au ramas in picioare pana tarziu in evul mediu, constituind nu numai o "cariera" de piatra fasonata, folosita din plin pentru nevoile edilitare ale Turzii pana in secolul al XIX-lea, ci si o sursa de antichitati de tot felul (piese arhitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscripti pe piatra, monede, obiecte marunte) descoperite fortuit si intrate, cele mai multe, in diferite colectii si muzee. In anul 1574 calatorul francez Pierre Lescalopier descria o poarta a castrului, poate aceeasi poarta de pe latura de nord descrisa la 1599-1603 de umanistul transilvanean St. Zamosius (Szamoskozy). Poarta era arcuita, construita din mari blocuri de piatra fasonate. Prabusirea portii la 1657, mentionata de istoricul W.Bethlen, a fost probabil doar partiala, poarta fiind amintita si in anul 1677 de catre Fr. Fasching.

Castrul de la Potaissa este cel mai mare castru de legiune cu functionare indelungata in Dacia. Cu laturile lungi (de nord si sud) de 573 m si cele scurte (de est si vest) de 408 m, uriasul dreptunghi pe care-l descrie castrul ocupa o suprafata de 23,37 ha. Prin orientare si pozitie, castrul de la Potaissa respecta principalele prescriptii ale tehnicienilor militari din epoca in care a fost construit. Astfel poarta decumana este orientata spre zona mai inalta (spre vest); castrul se afla pe un platou, ferit de inundatii si de torenti, dar sufucient de aproape de un curs de apa. Platoul are pozitie dominanta asupra orasului antic si asupra teritoriilor din preajma (altitudine absoluta 375 m), fiind inaltat cu aproximativ 40 m, ceea ce permitea o buna vizibilitate din castru pana la distante apreciabile. Astfel, drumul spre Napoca putea fi urmarit din castru pana in dreptul actualului sat Aiton.

Castrul era aprovizionat cu apa printr-o conducta din tuburi de teracota, care intra prin poarta decumana; functionau si multe fantani, din care una a fost descoperita intr-o incapere din principia. Un canal deversor al apelor reziduale se observa in apropierea coltului nord estic al castrului, conservat si protejat de o constructie speciala. O parte din vestigiile cercetate arheologic in castru au fost consolidate si conservate,devenind puncte vizitabile; poarta de pe latura de vest (porta decumana), un bastion de curtina pe aceeasi latura, bastionul din coltul nord vestic, unele parti din cladirea comandamentului (principia), canalul deversor de langa coltul nord-estic.

Informatiile si imagini preluate de pe primariaturda.ro

Importanta stiintifica si turistica a acestui obiectiv a determinat Oficiul pentru Patrimoniul Cultural National sa cerceteze conditiile cerute de stabilire a statutului de rezervatie naturala mixta (de interes arheologic, floristic, faunistic si peisagistic). A fost deja realizata delimitarea perimetrului rezervatiei, finalizandu-se bornarea completa a obiectivului. Pesterile din Cheile Turenilor (cele mai importante dintre ele fiind cele numite ale Feciorilor si Zanelor) au fost cercetate de speologii George Racovita si Iosif Viehman, din cadrul institutului de specialitate din Cluj-Napoca. Se afla in curs de elaborare o monografie completa a acestui monument al naturii de catre specialisti ai O.J.P.C.N. si ai Muzeului de Istorie, naturalistul Victor Catanas si arheologii Gheorghe Lazarovici si ZoiaKalmar, care in curand va fi publicata oferindu-se astfel turistilor o bogata sursa de documentare Cele mai vechi urme de locuire omeneasca din Cheile Turenilor dateaza inca din mileniul al V-lea i.Cr. si apartin complexului cultural Cluj - Cheile Turzii - Lumea Noua. Alte descoperiri dateaza din perioada finala a epocii neolitice si din epoca bronzului.

Din epoca dacica si romana au fost descoperite o mica locuinta datata in secolele I i.Cr. - I d.Cr. si cateva puncte de observatie in legatura cu castrul roman de la Potaissa. Pe terasa Poderei au fost gasite urme de locuire databile in perioada finala a etnogenezeii romanesti si a feudalismului timpuriu (secolele V-XII). In pesterile din Cheile Turenilor au fost gasite vestigii dovedind locuirea sezoniera a acestora inca din epocile stravechi. Atentia turistilor este atrasa de un tumul cu diametrul de 40 de metri si inalt de 3 metri, aflat pe dealul Ghienghe, la punctul La Furnici, tumul in care recent au fost cercetate morminte de la inceputul epocii bronzului.

Informatiile si imagini preluate de pe primariaturda.ro

Cheile Turzii - impresionanta despicatura a muntelu datorata raului Hasdate - isi ofera cu darnicie splendorile oricarei categorii de turisti. Intre pesterile cele mai cunoscute sunt: Cetatuia Mare, Pestera Liliecilor, Pestera Ungureasca, Pestera Modoloaie etc. Formele de relief cele mai impresionante sunt colturile stancoase. Alaturi de catedrala de piatra numita Coltul Cocosului sunt si altele: Turnul Bors, Turnul Galben, Coltul Sansil, Coltul Cetatii etc. Cheile Turzii sunt inconjurate de o aura de legenda, un amalgam de elemente traditionale si de probe materiale si documentare, privitoare la diferitele ipostaze ale vietii vestitului haiduc Balica precum si la asezamantul manastiresc care a dat numele locurilor de pe culmea din dreapta Cheilor Turzii.

Folosite deci in repetate randuri drept adapost al localnicilor in conditiile amenintarilor de tot felul la care erau supusi, Cheile Turzii au ajuns sa poarte si numele de "Cetati ale Turdei". Si au fost cu adevarat niste cetati in care oamenii locului s-au refugiat adeseori in incercarile lor de a se salva depustiitoarele invazii ori alte grele incercari. De mare importanta stiintifica si de mare atractivitate turistica, Cheile Turzii aveau sa dobandeasca, la nivel national, inca din 1938, statutul de rezervatie naturala, mai apoi, inclusa in listele U.N.E.S.C.O. intre cele mai de seama monumente ale naturii. Valoarea deosebita a tezaurului geologic, floristic, si faunistic justifica intrutotul deciziile forurilor nationale si internationale avand in grija protejarea mediului ambiant si a celor mai de pret nestemate ale sale. Este legitim deci interesul suscitat de Cheile Turzii in randurile numerosilor iubitori ai naturii si aceasta cu atat mai mult cu cat imprejurimile ofera si alte obiective de mare atractie.

Informatiile si imagini preluate de pe primariaturda.ro

ISTORIC

Salina Turda se gaseste in zona Durgau-Valea Sarata din Turda. Intrarea in Salina se face din str. Salinelor 54A sau prin intrarea principala situata in centrul turistic Salina-Durgau situat pe Alea Durgau. La Turda a fost cunoscut si exploatat zacamantul de sare inca din cele mai vechi timpuri (dovezi arheologice sigure ale exploatarii sarii la Durgau-Turda exista din perioada preromana 50 i.C.-106 d.C.), dar exploatarea sistematica a zacamantului, incepe in perioada ocupatiei romane (106-274d.C.). Sarea era exploatata de catre romani in camere piramidale de 17-34 m adancime si 10-12 m latime. in afara masivului de sare de la Durgau, romanii au exploatat si masivul de sare de la Baile Romane (in zona strandului actual). Primul document in care este pomenita Ocna de la Turda a fost emis de catre cancelaria maghiara in anul 1075.

in cursul secolului al XIII-lea este pomenita documentar explicit Ocna de la Durgau-Turda. La 1 mai 1271 se daruia capitalului Episcopiei de Transilvania „ocna de sare de la Durgau-Turda”. in timpul stapanirii maghiare a Salinei de la Turda, au fost deschise la Durgau un numar de 4 ocne subterane: Mina Katalin, Mina Horizont, Mina Felsö-Akna si Mina Iosif (Joseph). La sfarsitul secolului al XVII-lea mina de sare de la Durgau-Turda intra implicit sub administratia directa austriaca (perioada austro-ungara). In aceasta perioada (secolele XVII-XIX) au fost deschise la Durgau un numar de 5 ocne subterane: Mina Tereza, Mina Anton, Mina Clujeana, Mina Rudolf si Mina Ghizela. Salina de la Turda, care a fost una din cele mai importante saline ale Transilvaniei, incepe sa decada dupa anul 1840, datorita concurentei tot mai puternice a salinei Ocna Mures.

in anul 1853 incep sapaturile galeriei de acces Franz Josef (spre a usura transportul sarii la suprafata), sapaturi finalizate la sfarsitul secolului XIX. Exploatarea sarii din Salina Turda a fost sistata definitiv in anul 1932, din cauza dotarii tehnice primitive, a randamentului scazut si a concurentei altor saline ardelene. Dupa inchidere, salina a intrat intr-o perioada de uitare, pana in timpul celui de-al doilea razboi mondial cand a fost utilizata ca adapost pentru populatia orasului. Dupa anul 1950 pana in anul 1992, cand a fost redeschisa pentru public ca obiectiv turistic, primii 500 m ai galeriei de transport Franz Josef au fost utilizati ca depozit de branzeturi. SalinaTurda s-a redeschis in anul 1992 (in scop turistic si curativ).

Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene in anul 2008 incep lucrarile de modernizare ale salinei, fiind redata circuitului turistic incepand cu luna ianuarie 2010. in perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2010 a avut loc un proces de modernizare a Salinei Turda. in urma acestuia a fost creata o infatisare noua si o functionalitate extinsa a Salinei Turda. In Mina Rudolf exista acum o sala de concerte, teren de sport, bowling, minigolf dar si o gondola imensa si s-a montat si un ascensor (lift) pentru persoanele care se deplaseaza mai greu. In Mina Terezia s-a construit un debarcader pe lac cu barci care permit plimbarea turistilor pe lacul salin.

Informatiile preluate de pe primariaturda.ro si imagini preluate de pe salinaturda.eu

Muzeul de istorie este cel mai valoros monument al arhitecturii medievale civile din raza municipiului si singurul palat din care se mai pastreaza parti datand de la sfarsitul veacului al XV-lea sau inceputul celui urmator. El reprezenta odinioara resedinta sau Casa Princiara a principelui Sigismund Bathory. Cladirea s-a bucurat de consideratie de-a lungul timpului, numarandu-se intre resedintele preferate ale principilor. Pana in jurul anului 1588 s-au efectuat lucrari importante de reconstructie structura actuala a cladirii datand din acele vremi. Ea a mai suferit o refacere generala in anul 1818, reparatii mai efectuandu-se in anii 1886-1887 si 1911, de cand dateaza forma pe care o are si azi. Arhitectura cladirii este in esenta gotica, peste care se suprapun elemente ale Renasterii. Muzeul de istorie din Turda a fost inclus acum sase ani in programul national de restaurare initiat de catre Ministerul Culturii. Obiectivele acestui program guvernamental includ lucrari de consolidare, restaurare si efectuarea unor cercetari ecologice in perimetrul constructiei.

Construit dupa 1560, monumentul este o cladire cu parter si etaj, de forma aproximativ patrata, avand in partea de nord o anexa fara etaj. Destinata pentru vama sarii de la Turda, cladirea a servit si de resedinta temporara a principilor Transilvaniei in timpul vizitelor in zona, de unde si denumirea de Casa Princiara sau palat Voivodal. Fatada principala are un portal de intrare in arc frant si trei ferestre de forma dreptunghiulara. Deasupra intrarii se afla un balcon sprijinit pe console in retrageri treptate. La dreapta si stanga acestuia se gasesc ferestre dreptunghiulare cu sprancene de cornise si frize de denticule in partea superioara. Celelalte fatade sunt lipsite de elemente decorative, doar ferestrele dispun de anumite accente.

Subsolul cladirii este acoperit cu bolti semicilindrice din caramida, pe cand parterul poarta poarta un tavan de lemn sprijinit pe grinzi puternice. Usile de la incaperile parterului au cadre dreptunghiulare, cu exceptia uneia incheiata sus cu un arc frant. Etajul este si el tavanuit, iar cadrele usilor sunt dreptunghiulare. In esenta edificiul apartine perioadei gotice de la sfarsitul veacului al XV-lea, dar a suferit modificari in secolele XVI si XVII, o renovare in anul 1818, iar ultima interventie, cea din 1919 i se datoreaza arhitectului Lux Kalman. Drept fondatori ai institutiei muzeale turdene pot fi considerati A.Ratiu, I.Tigarea si I.Russu prin activitatea lor notabila de colectionare si pastrare a vestigiilor arheologice si istorice din vremea lui J.Kemeny si I.Teglas, in perioadainterbelica si urmatoare celui de al doilea razboi mondial.

Infiintat in 1943, muzeul a fost deschis pentru public in anul 1951, data de la care s-a desfasurat o activitate sistematica in directiile cercetarii stiintifice, a imbogatirii si conservarii patrimoniului si a valorificarii sale stiintifice si cultural-educative. Reorganizarile succesive ale expozitiei de baza au condus la realizarea unei prezentari muzeistice a evolutiei societatii omenesti din zona Turda din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre. In afara de bogatele colectii de vestigii din preistorie, din epocile romana, medievala, moderna si contemporana, muzeul turdean poseda si o valoroasa colectie de arta populara si etnografie. Muzeul de Istorie Turda a editat cateva carti de specialitate. Una din acestea este lucrarea semnata de doctorul in arheologie Mihai Barbulescu, Potaissa-Studiu monografic, sau Moneda antica la Potaissa, lucrari care fac referiri la descoperirile arheologice din Castrul Roman, din Cheile Turzii si Cheile Turenilor.

Informatii si imagini preluate de pe primariaturda.ro